Castorul – O Specie cheie a ecosistemului

Scurt istoric al reintroducerii în natură a castorului în România

Principala cauză a reducerii drastice a populației de castori în Europa a fost distrugerea habitatului, precum și vânătoarea excesivă pentru blană, carne și castoreum. Pe măsură ce vânătoarea a fost redusă și s-au întreprins măsuri de protejare și conservare a speciei, în Europa, populația de castori s-a refăcut foarte bine, într-un timp relativ scurt. În România, înainte de reintroducerea speciei, nu existau studii științifice despre castor. Informațiile disponibile sunt atestări documentare precum rapoarte cinegetice sau surse istorice care atestau prezența castorului în trecut.

Datorită faptului că România a făcut parte din arealul istoric de răspândire al speciei, habitatul este încă prezent, astfel procesul de reintroducere a avut loc cu succes. În anul 1998, printr-un proiect comun de colaborare, un grup de cercetători din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice Brașov și Ministerul Mediului din Bavaria au inițiat o acțiune de reintroducere a castorului în România. Repopularea a avut loc treptat, în perioade diferite, în bazinele hidrografice ale râurilor Olt, Mureș și Ialomița, fiind locuri cu condiții ecologice specifice habitatului castorului. Datorită condițiilor propice, dar și protejării speciei la nivel național, în 2010 a fost atestată prezența castorilor în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei, aceștia migrând fără intervenție umană. Recent, în anul 2024-2025, specia a fost observată în bazinul superior al râului Timiș, pe raza Comunei Teregova, județul Caraș-Severin și pe râul Strei pe raza comunei Bretea Română, județul Hunedoara.

Despre specie

Castorul eurasiatic (Castor fiber) este cel mai mare mamifer rozător din Europa, are un corp compact, cu o lungime cuprinsă între 75 și 120 cm. Membrele posterioare sunt prevăzute cu membrană interdigitală, fiind adaptate pentru înot, iar coada este lată și aplatizată orizontal, având rol de cârmă și sprijin. Incisivii săi mari, de culoare portocalie, cresc continuu de-a lungul vieții. Aceștia sunt acoperiți cu un strat de smalț bogat în fier, care le oferă duritate și rezistență. Blana castorului este de culoare cafenie, mătăsoasă, în trecut fiind vânat pentru aceasta, dar și pentru castoreum, o substanță secretată de castori, folosită în industria parfumurilor. 

La mijlocul iernii, castorii tineri își caută un partener cu care rămân pe toată durata vieții. Perioada de gestație durează aproximativ 100 de zile, iar la  sfârșitul iernii femela naște între 2 și 4 pui. Modul de hrănire al castorului este diferit în funcție de anotimp. Vara preferă hrana formată din plante acvatice și erbacee, hrană pe care o găsește în apropierea vizuinii. Iarna consumă ramurile tinere ale arborilor de pe malurile apelor, preferând salcia, plopul, aninul, iar toamna doboară cu precădere arbori drept sursă de hrană, dar și pentru a-și reface totodată vizuina și barajele.

Habitatul preferat al castorului îl reprezintă râurile cu ape lente, curgătoare unde se regăsesc zăvoaie cu sălcii sau alți arbori, dar și lacuri. Este supranumit inginerul ecosistemelor datorită modului în care își construiește vizuinile și rearanjează mediul ca un mozaic, construind baraje pe râuri sau lacuri. Prin realizarea acestor baraje, creează un mediu care reține apa și extinde zonele umede. Iazurile formate în urma construirii de baraje creează microhabitate, oferă surse de hrană și extind suprafața zonelor umede, atrăgând un număr mai mare de specii de păsări. De aceste zone beneficiază și peștii, care găsesc adăpost, locuri de hrănire și condiții favorabile pentru reproducere. Prin doborârea arborilor și crearea de zone umede, castorii contribuie la acumularea de lemn mort și materie organică. Barajele lor încetinesc fluxul apei, permițând sedimentelor și nutrienților să se depună, ceea ce îmbunătățește calitatea apei.

De ce este importantă prezența castorului în natură

Datorită impactului pe care îl are prin prezența sa în ecosistem, castorul este considerat o specie cheie în cadrul lanțului trofic, asigurând un echilibru ecologic. Deoarece România se numără printre țările care au făcut parte și altădată din habitatul istoric al speciei, odată reintroduși în natură, castorii s-au adaptat foarte bine, migrând spre alte zone umede din țară. 

Dinamica populatiei de castori în România aduce multiple beneficii ecosistemului, printre care enumerăm: 

• Realizează baraje naturale pentru a-și construi vizuinile, favorizând astfel apariția de noi zone umede care devin, la rândul lor, un habitat bogat în hrană pentru diferite specii de amfibieni, reptile, păsări, insecte.
• Prin construirea de baraje naturale reglează viteza de scurgere a râurilor, fapt care are multiple beneficii pentru ecosistem: apă mai calitativă, prezența mai abundentă a peștilor. Totodată, prin reglarea vitezei de scurgere a râurilor, castorii contribuie la atenuarea efectelor inundațiilor, dar și la prevenirea secării zonelor umede în perioada caldă a anului.
• Datorită faptului ca sunt consumatori de vegetație, contribuie la apariția de noi arbori și arbuști. Preferă zăvoaiele cu salcie, plop, anin.
• Având în vedere că este o specie relativ recent reintrodusă în fauna din România, castorul reprezintă un interes crescut pentru turiștii interesați de observarea animalelor în natură. Fluxul de turiști creează oportunități de dezvoltare locale, prin intermediul turismului fotografic sau bazat pe observarea naturii.  

Educarea comunităților locale pentru o coexistență eficientă

Reintroducerea cu succes în natură a unei specii dispărute este dovada clară că practicile rewilding funcționează și sunt benefice pentru ecosistem. Castorul a fost reintrodus treptat în natură în România, între anii 1998-2003, devenind specie protejată la nivel național, iar scopul a fost de a restabili populația de castori. 

Procesul reintroducerii unei specii în natură este unul care presupune nu doar stabilirea unui cadru legislativ, dar și a unui program eficient de informare și educare a opiniei publice. Dispariția speciilor de animale sau plante survine, în general, în urma unei activități antropice, de aceea implicarea comunităților locale în procesul de reintroducere în sălbăticie a speciei este unul imperios necesar și chiar vital. 

Atitudinea negativă față de castor vine mai degrabă din lipsa cunoștințelor despre această specie cu care nu suntem atât de familiari. Este de înțeles, având în vedere că a fost readusă în peisajul românesc relativ recent, după mai bine de un secol de absență. S-a creat o opinie generală negativă, castorul fiind perceput ca un animal distrugător, care produce daune în apropierea apelor curgătoare datorită faptului că doboară arbori, roade arbuști. O altă informație greșită în ceea ce privește castorii este că acesta se hrănește cu pește sau animale domestice când, de fapt, este o specie care se hrănește cu vegetație. 

Amenințări la adresa castorului

Chiar dacă specia beneficiază de protejarea la nivel național prin „Directiva Habitate” a Consiliului Europei, există și amenințări la adresa populației de castori, cele mai importante fiind: 

• Reducerea habitatului și degradarea acestuia prin intervenție umană, arderea vegetației, tăierea arborilor.
• Braconajul.
• Lipsa conștientizării sociale și a educației.
• Câinii de stână nesupravegheați sau câinii hoinari care atacă puii și juvenilii de castor.
• Construirea de baraje sau alte lucrări antropice pe cursul apelor.

Reintroducerea speciilor în natură impune educarea comunităților locale. Educarea și informarea sunt acțiuni de durată, în favoarea oamenilor și a naturii. Prezența castorului s-a dovedit a fi un beneficiu pentru ecosistem, demonstrându-ne încă odată că e nevoie de echilibru pentru o coexistență armonioasă între om și natură.